Home

M-am mutat in prima mea casa la cateva zile dupa nastere. Aveam doar 8 luni si aproape 3 kile. Eram mic, negru si respiram greu. Doctorii nu mi-au dat multe sanse asa ca ai mei s-au pus pe plans si rugaciune. Se pare ca mi-a placut mult prima casa pentru ca nu am vrut sa plec desi popa le zicea alor mei ca s-ar putea sa ma duc. Casa avea 2 camere si o bucatarie. Cel mai mult am stat in bucatarie, in patut, de unde il ascultam pe bunicul cum canta si pe bunica zicandu-i sa taca din gura. Dupa un an a trebuit sa cedez jumatate din patutul meu unui pici ce urla de nu-l mai auzeam pe bunicu’ cantaret. Se nascuse varu’ Pasquale. Si avea plamani mai buni ca mine. Am mai stat vreo trei ani in prima mea casa. Treaba devenise cam inghesuita asa ca dragii mei parinti au gasit o casa noua. La oras, intr-o chestie inalta in care stateau foarte multi oameni. Tot 2 camere si o bucatarie. Mult mai mici si fara bunici. In casa asta am invatat bine, am ras cand ma pupa mama, am plans cand ma certa tata, am scris zeci de caiete, cantat sute de cantece, citit mii de povesti, visat milioane de lucruri. Dupa vreo 20 de ani am plecat. A treia casa, tot 2 camere si o bucatarie. Si mai mici, fara parinti, fara bunici. Doar eu si o femeie ce se dadea sotia mea. Am stat foarte putin in casa aia. Am lasat in urma si casa si orasul ala si am ajuns in orasul asta. In 3 ani am schimbat alte 3 case. Deci 6 in total. Anyway, who’s counting Ideea este ca nu m-am simtit niciodata acasa in vreuna dintre ele. Acasa m-am simtit doar cand m-a strans ea in brate pentru cateva secunde inainte sa se urce in taxi si sa dispara in ceata rece de decembrie.

Julia, my love, ce zici, ne apucam incet de bucataria aia?