M-am mutat in prima mea casa la cateva zile dupa nastere. Aveam doar 8 luni si aproape 3 kile. Eram mic, negru si respiram greu. Doctorii nu mi-au dat multe sanse asa ca ai mei s-au pus pe plans si rugaciune. Se pare ca mi-a placut mult prima casa pentru ca nu am vrut sa plec desi popa le zicea alor mei ca s-ar putea sa ma duc. Casa avea 2 camere si o bucatarie. Cel mai mult am stat in bucatarie, in patut, de unde il ascultam pe bunicul cum canta si pe bunica zicandu-i sa taca din gura. Dupa un an a trebuit sa cedez jumatate din patutul meu unui pici ce urla de nu-l mai auzeam pe bunicu’ cantaret. Se nascuse varu’ Pasquale. Si avea plamani mai buni ca mine. Am mai stat vreo trei ani in prima mea casa. Treaba devenise cam inghesuita asa ca dragii mei parinti au gasit o casa noua. La oras, intr-o chestie inalta in care stateau foarte multi oameni. Tot 2 camere si o bucatarie. Mult mai mici si fara bunici. In casa asta am invatat bine, am ras cand ma pupa mama, am plans cand ma certa tata, am scris zeci de caiete, cantat sute de cantece, citit mii de povesti, visat milioane de lucruri. Dupa vreo 20 de ani am plecat. A treia casa, tot 2 camere si o bucatarie. Si mai mici, fara parinti, fara bunici. Doar eu si o femeie ce se dadea sotia mea. Am stat foarte putin in casa aia. Am lasat in urma si casa si orasul ala si am ajuns in orasul asta. In 3 ani am schimbat alte 3 case. Deci 6 in total. Anyway, who’s counting Ideea este ca nu m-am simtit niciodata acasa in vreuna dintre ele. Acasa m-am simtit doar cand m-a strans ea in brate pentru cateva secunde inainte sa se urce in taxi si sa dispara in ceata rece de decembrie.
Julia, my love, ce zici, ne apucam incet de bucataria aia?
Cei 11 romani care au intrat ieri pe teren in meciul cu Olanda ar fi avut nevoie de un discurs motivator. Macar la pauza. I think the coach also known as Satan should see this movie. Eat this, Pitzi!
Dilema mea de azi. Sa ma tund sau sa-mi coafez blogul. Am ales a doua varianta si i-am schimbat putin moaca, in speranta ca o sa ma tenteze sa postez mai des. Tot azi am bagat de seama ca-mi induc in eroare mana de oameni care mai trag cu ochi pe la mine prin ograda. Acu cateva zile ma laudam ca mai vars aici un Chris Cornell “cu glazura de text”. Azi am intrat din nou pe blog si …nimic. Mai mult ca sigur m-am luat cu altele (ma refer la kestiuni profesionale) de am uitat sa-mi onorez promisiunea. Conclusion: nu va mai luati dupa ce spun k n-are sens.
Tot azi (mai de dimineata), mi s-a facut pofta sa ascult URMA. De ce azi? De ce dimineata? De ce URMA? N-am idee. Stiam ca au scos al treilea album anul trecut dar am uitat complet de ei/el. Intru pe net. Pe pagina lor, acesul suspendat!….Whatta hell! Google-esc dupa “concert URMA”. Nimic. Am gasit niste franturi de text cum ca dupa lansarea albumului 3 (pe care nu-l aveam) nu s-a mai auzit nimic de ei. Sun un prieten. Fac rost de album. Trec repede in revista toate cele paispe piese si raman fixat pe una, Slide. Inutil sa va spun ca n-am mai scapat de ea all day long.
URMA imi place si nu-mi place. Imi place pentru ca-mi aduc aminte cu placere de cele 2-3 concerte ale lor la care m-am infiintat si eu. Imi place pentru ca-mi (va) aduce aminte de o persoana foarte draga. Imi place pentru ca muzica lor are un feeling ciudat-placut ce-mi induce o stare placut-ciudata. Nu-mi place pentru ca Mani (solistul) nu deschide toata gura cand canta si nu termina cuvintele.
Anyway, in seara asta m-am simtit creativ si mi-a pus in cap sa fac un video pentru piesa ce mi s-a lipit de creier. SLIDE. Am selectat niste fotografii vechi, le-am tot invartit in iMovie pana am ametit si a iesit ce vedeti mai jos. Astept critici mici
ps. cedez drepturile de autor baietilor de la URMA pt un VIP Pass la viitoarele lor concerte )))
Am revazut de curand “Night On Earth”, una dintre capodoperele lui Jim Jarmusch. Cand am vazut prima data segmentul asta am ras cu lacrimi. Acum am ras si mai si. Jarmusch & Benigni, fuckin’ brilliant!
Check it!
Nu e tocmai scoasa din cuptor dar gasiti 2 ore pentru kestia asta. Well worth it! Evident ca e catalogat de mainstream ca fiind “internet bullshit”. I believe not! Chiar daca nu e documentat la perfectie si transpira prin toti porii teoria conspiratiei eu cred ca e destul de coerent si poseda dos cojones foarte mari. Cel putin pentru partea a II-a, cea cu WTC & shit, bag mana in foc! Go for it!
Evident k m-am dezmeticit greu. Si ca sa nu pierd o noapte intreaga urcand poze pe blog, va invit sa-mi le admirati pe, nu-i asa, facebooooooooooook! What are friends for, right!
Ideea este ca nu m-am simtit niciodata acasa in vreuna dintre ele. Acasa m-am simtit doar cand m-a strans ea in brate pentru cateva secunde inainte sa se urce in taxi si sa dispara in ceata rece de decembrie. 
