Uh la la!

Sunt in Paris de 24 de ore din care 8 ore petrecute la o super conferinta. Am reusit pana acum doar sa ma dau cu liftul pana in varful turnului Eiffel. Se vede cam asa

Revin dupa ce ma dezmeticesc. Daca ma mai dezmeticesc.
Cheers.

Just friends

V-am mai vorbit eu pe la inceputurile blogurilor blogului de un baiat din State care canta foarte misto. E foarte aproape sa scoata pe piata primul lui album dupa ce clipul lui de pe Youtube a atins recent 1,500,000 de vizionari. Omul se numeste Paul Dateh. Maine are un show live pe internet.

Nu-i asa ca-i misto?

Pete’s piece

Is it a bird? Is it a plane? No, it’s Billy..shit no, it’s Dave!

Am un pat foarte dubios. Si tare. Si stramb. In fiecare dimineata imi fac curaj sa cobor din el fara sa-mi disloc vreo 3 vertebre amortite peste noapte. Si nu pot sa-l schimb sau macar sa-mi iau o saltea mai confortabila pentru simplul motiv ca peste 2 luni trebuie sa dispar din apartament, din Bucuresti si din Romania. Si ar insemna sa car salteaua cea noua vreo 2.000 de kilometri sau sa-i caut stapan. Not gonna happen! Anyways…s-ar putea ca asta sa fie cauza viselor ciudate ce-mi coloreaza noptile in ultima vreme. M-au parasit la un moment dat dar s-au intors in forta. O vreme le-am incadrat la cosmaruri dar acum au ajuns la un nivel waaaaay beyond that! I’m having a fucking trip every night!

Inainte sa va descriu cel mai recent vis trebuie sa precizez ca nu sunt depresiv, nu ma droghez, fumez ocazional si beau cu masura. Nu ma gandesc la moarte, nu meditez, nu fac yoga, nu-s in MISA, nu-s bi-polar, nu-l idolatrizez pe Cobain, s.a.m.d.

Acu doua sau trei nopti se facea ca alergam gol pusca printr-o padure. In fata mea, o haita de lupi sau caini (nu le-am acordat prea multa atentie) alergau ca bezmeticii si incercau sa-mi arate pe unde s-o iau ca sa nu iau un copac in gura in mijlocul sprintului. Am ajuns intr-o poienita unde, pe un butuc, statea o femeie. Dezbracata si ea. Nu era o frumusete si nici nu ii vedeam fata din cauza intunericului. Mi-am aruncat privirea oarecum in slow-motion de jur imprejur si mi-am dat seama ca nu e doar un butuc ci vreo 10 si pe fiecare dintre ei statea cate un om dezbracat. Unii imi erau cunoscuti, altii nu. Unii sunt morti, altii nu. Impins de curiozitate, i-am intrebat pe cativa ce e dupa moarte. Mi-au raspuns senin ca e la fel ca si in viata asta doar ca in viata urmatoare vom trai mai mult. Cam cat?, intreb si eu ca tot omul. Pai, peste 150 de ani, mi-au zis oamenii. Si e mult mai misto. No shit! Pai atunci chiar n-are rost sa-ti fie frica de moarte! Pe cand sa mai inviorez discutia m-am trezit pe o scena si cantam cu Billy Corgan de la Smashing Pumpkins!!!!! WTF, man! Unde-i padurea, unde-s bustenii, unde-s oamenii aia. Si de ce Billy frickin’ Corgan si nu Dave Gahan de exemplu?

Nu mai inteleg nimic. Ma mir putin dimineata pana imi fac cafeaua si gata. Mor (ups!) de curiozitate sa vad ce mai urmeaza. Poate-mi apare si-o fata dragutza in urmatorul c-asa-i in filme, nu?

Tu cu cine ai vrea sa fii pe scena?

Cu Billy?

Sau cu Dave

Iron Mike & More

Incerc sa atenuez impresia de Almodovar autist din postul de mai jos cu un colaj video despre cel care a fost mai mult ca sigur cel mai puternic dar si dezaxat boxer din istorie. Eu unul am ras cu lacrimi la unele replici. Cea mai tare: “I broke my back!”….And how come you’re standing?….I don’t know man, it’s a fucking miracle!” aaaaaaaahahahahahahaaaaa

“Ştiu că sună stupid, dar nu ştiu cine sunt. Toată viaţa m-am drogat, am bătut şi am petrecut, iar toate acestea s-au încheiat brusc”.

Hallelujah!

De pasión mortal moría

Port in haine parfumul ei. Rochia ei de un rosu stins cu aroma de apus andaluz ma intriga si acum. Ma saruta sobru dupa ureche si imi spune ca m-a visat. “In secundele acelea m-am gandit la tine” imi sopteste intr-o limba uscata si necunoscuta.  Doarme adanc in patul cu asternuturi albe ce miros a neant. O alint cu vorbe alese si mai triste decat tristetea insasi in speranta ca voi ucide eternitatea. Mas que tardes. De pasión mortal moría.

The Wave

It’s Mike Parsons towed by Brad Gerlach. First scene in the movie “The Billabong Odyssey” and it’s not a fake or a tsunami. It’s a big wave called “Jaws” in Hawaii (Maui). You are not allowed to say WHOAAA!!! I failed! Can u do it?

All strings attached

Ieri am fost la Sala Radio sa vad Kronos Quartet. Va spun doar atat: as fi stat o noapte intreaga fara sa ma misc de pe scaun. Compozitii de la Sigúr Ros la Clint Mansell, de la Café Tacuba la Taraful Haiducilor. Fabulos!

Va las mai jos un mic video cu piesa “Travelling Birds” a islandezilor de la Sigúr Ros interpretata de Kronos Q. A sunat de un milion de ori mai bine in fata scenei.

Mic CV: De-a lungul carierei lor, Kronos Quartet au avut multe colaborari cu “parintele minimalismului” Terry Riley, Philip Glass, Steve Reich, Sigur Rós, Nine Inch Nails sau Amon Tobin. Kronos Quartet au aparut live alaturi de Allen Ginsberg, Zakir Hussain, Björk, Tom Waits sau David Bowie si au contribuit la albumele unor trupe sau muzicieni ca Faith No More, Dave Matthews, Nelly Furtado sau Rokia Traoré.
Muzica cvartetului Kronos a fost folosita in filme ca Requiem For A Dream, The Fountain, Heat, 21 Grams sau True Stories.

Julia

Sa spunem ca numele ei e Julia. Se pronunta cu un J moale, portughez. E o briza de Mediterana, e un zambet, e o aroma, e o atingere. E aparte si departe.

Carla Hasset & Mike Patton – Julia

Bring me the disco king

Acum cativa ani, traiam o drama sentimentala rupta dintr-o telenovela braziliana si ma chinuiam sa scriu niste versuri care sa surprinda cat mai exact momentul groapa de rahat emotional in care cazusem. Dupa cateva incercari timide de a murdari o pagina alba cu nervi scursi in cuvinte am reusit in cele din urma sa scriu cap-coada un poem-cantec ce mi s-a parut genial. Era ceva cu un mujer care fugea pe un cal negru (habar nu am unde sau de ce fugea) dupa care se dadea jos de pe cal si ma lua in brate iar eu in disperarea mea o mangaiam pe cap si-i ziceam ca e o fata de treaba si ca sa nu-si faca griji. De fapt voiam sa-i rup capul. Pana l-a urma s-a urcat din nou pe cal si s-a dus in treaba ei. In fine, in engleza suna ceva mai bine dar nu va pot oferi originalul pentru simplul motiv ca l-am aruncat la gunoi dupa ce am ascultat piesa asta:

Nu-i asa, anii au trecut, durerea a disparut, femeia cu calu’ s-a dus iar eu am redescoperit azi cantecul ce m-a impins de la spate sa-mi arunc la gunoi ditamai creatia lirica. I would have been fucking famous by now if it wasn’t for David frickin’ Bowie!