Acoustic thoughts

Cand LIVE a scos single-ul asta eu mi-am pus la treaba video recorder–ul Sharp primit cadou de la bunul meu prieten iranian Ali Rezah si am tras piesa de pe MTV. Am cantat-o (mai bine zis am incercat s-o cant) de zeci de ori. Astazi am gasit un cover misto facut de doo tipe si mai misto: Anouk & Sarah Bettens (K’s Choice).

Mai jos, dementialul original al dementului Ed Kowalczyk.

Cursuri stupide si inutile de scriitura de presa, istoria religiilor si alte kkturi predate de niste adormiti, “creative meetings” in garsoniera lui Felix (senzational draftul de slogan la brutarie: Nu e calda da’ e tare! :), Assos la bucata de la kioskul din fata blocului (luate si alea pe datorie), pufarini cu kkao, barili de CocaCola la sticla de sticla, corzi de chitara rupte, inregistrari pe reportofon, dezbateri inaltatoare cu Cosi in “Kiro” sau in “Opera” la striptease ;), “sedinte de sumar” mit Pushu, Corabian unt Endina in Obs sau, cand aveam bani, la “Melody”, rasul cald si vorbele bune ale Paulei, pe care nu le voi uita vreodata. Dragii mei, imi pare rau ca ne intilnim atat de rar sau deloc. Imi pare rau ca nu am mai multe poze cu voi ca sa-mi vina mai usor sa va “vad” dupa atata vreme. Imi pare rau ca nu m-am gandit mai des la voi desi de multe ori ma plictiseam. Imi pare rau ca va schimbati numerele de telefon atat de des. Imi pare rau ca eu nu mi l-am schimbat niciodata si tot nu m-ati sunat veci! Asta e mesajul meu pentru absolventii Facultatii de Administratie Publica si Stiinte Politice sectia Jurnalism a UBB Cluj-N., clasa 1998, cu mesajul: ne vedem la pupitru! Amu cantati!

Stardate 43213,5. Fortat de un deadline stramt, in ultimele 2 saptamani am strans cureaua la traista cu timp liber. Azi am terminat proiectul respectiv, a iesit bine, a fost aprobat, urmeaza implementat, etc. Mi-au mai ramas exact 12 zile pt barbierit, iesit din casa, petrecut, dormit, facut bagajele si carat in lume pentru un an. An in care blogul asta se va transforma radical. Domeniu, infatisare, topics si, nu-i asa, trafic (don’t really care about that.. really..) Despre schimbare la momentul schimbarii. Pana atunci voi mai abera pe aici in ritmul lalait cu care v-am obisnuit. This has to be the most retarded post ever! Engage!

NIN se “antreneaza” pentru noul turneu mondial. L-am ratat pe cel de anul trecut dar de data asta o sa ma prezint la cel putin o reprezentatie. Indiferent de locatie. Mai jos, o mica mostra din ce pregatesc Trent si baietii sai pentru viitoarele live-uri. Fucking amazing!!! Pure energy burst! Can’t wait to see them live!

ps. amr 21 days 08 hours 10 minutes and a few seconds

Predeal. Teambuilding de (in)design. Linistea de afara si drumurile pustii imi intaresc senzatia ca ca suntem singurii turisti din statiune. Toata lumea e la mare. Ma pregateam sa inchid laptopul si tocmai am primit un link de la o cunostinta. Un short movie absolut demential, castigator al Vancouver Film School / Youtube Competition. In 2 minute si 20 de secunde, Jorge R. Canedo Estrada, un mexican de 17 (saptesprezece) ani a realizat o “radiografie” geniala a sufletului unui artist. Any artist.

Nu zic eu ci niste oameni care stiu ce vorbesc

Cred ca daca Mona Lisa l-ar fi ascultat pe tipul asta ar fi fost 100% happy!
Ladies and gents, I give you Don Ross!

M-am mutat in prima mea casa la cateva zile dupa nastere. Aveam doar 8 luni si aproape 3 kile. Eram mic, negru si respiram greu. Doctorii nu mi-au dat multe sanse asa ca ai mei s-au pus pe plans si rugaciune. Se pare ca mi-a placut mult prima casa pentru ca nu am vrut sa plec desi popa le zicea alor mei ca s-ar putea sa ma duc. Casa avea 2 camere si o bucatarie. Cel mai mult am stat in bucatarie, in patut, de unde il ascultam pe bunicul cum canta si pe bunica zicandu-i sa taca din gura. Dupa un an a trebuit sa cedez jumatate din patutul meu unui pici ce urla de nu-l mai auzeam pe bunicu’ cantaret. Se nascuse varu’ Pasquale. Si avea plamani mai buni ca mine. Am mai stat vreo trei ani in prima mea casa. Treaba devenise cam inghesuita asa ca dragii mei parinti au gasit o casa noua. La oras, intr-o chestie inalta in care stateau foarte multi oameni. Tot 2 camere si o bucatarie. Mult mai mici si fara bunici. In casa asta am invatat bine, am ras cand ma pupa mama, am plans cand ma certa tata, am scris zeci de caiete, cantat sute de cantece, citit mii de povesti, visat milioane de lucruri. Dupa vreo 20 de ani am plecat. A treia casa, tot 2 camere si o bucatarie. Si mai mici, fara parinti, fara bunici. Doar eu si o femeie ce se dadea sotia mea. Am stat foarte putin in casa aia. Am lasat in urma si casa si orasul ala si am ajuns in orasul asta. In 3 ani am schimbat alte 3 case. Deci 6 in total. Anyway, who’s counting Ideea este ca nu m-am simtit niciodata acasa in vreuna dintre ele. Acasa m-am simtit doar cand m-a strans ea in brate pentru cateva secunde inainte sa se urce in taxi si sa dispara in ceata rece de decembrie.

Julia, my love, ce zici, ne apucam incet de bucataria aia?

Cei 11 romani care au intrat ieri pe teren in meciul cu Olanda ar fi avut nevoie de un discurs motivator. Macar la pauza. I think the coach also known as Satan should see this movie. Eat this, Pitzi!

Cam asa se face. Dream on!

Dilema mea de azi. Sa ma tund sau sa-mi coafez blogul. Am ales a doua varianta si i-am schimbat putin moaca, in speranta ca o sa ma tenteze sa postez mai des. Tot azi am bagat de seama ca-mi induc in eroare mana de oameni care mai trag cu ochi pe la mine prin ograda. Acu cateva zile ma laudam ca mai vars aici un Chris Cornell “cu glazura de text”. Azi am intrat din nou pe blog si …nimic. Mai mult ca sigur m-am luat cu altele (ma refer la kestiuni profesionale) de am uitat sa-mi onorez promisiunea. Conclusion: nu va mai luati dupa ce spun k n-are sens.

Tot azi (mai de dimineata), mi s-a facut pofta sa ascult URMA. De ce azi? De ce dimineata? De ce URMA? N-am idee. Stiam ca au scos al treilea album anul trecut dar am uitat complet de ei/el. Intru pe net. Pe pagina lor, acesul suspendat!….Whatta hell! Google-esc dupa “concert URMA”. Nimic. Am gasit niste franturi de text cum ca dupa lansarea albumului 3 (pe care nu-l aveam) nu s-a mai auzit nimic de ei. Sun un prieten. Fac rost de album. Trec repede in revista toate cele paispe piese si raman fixat pe una, Slide. Inutil sa va spun ca n-am mai scapat de ea all day long.

URMA imi place si nu-mi place. Imi place pentru ca-mi aduc aminte cu placere de cele 2-3 concerte ale lor la care m-am infiintat si eu. Imi place pentru ca-mi (va) aduce aminte de o persoana foarte draga. Imi place pentru ca muzica lor are un feeling ciudat-placut ce-mi induce o stare placut-ciudata. Nu-mi place pentru ca Mani (solistul) nu deschide toata gura cand canta si nu termina cuvintele.

Anyway, in seara asta m-am simtit creativ si mi-a pus in cap sa fac un video pentru piesa ce mi s-a lipit de creier. SLIDE. Am selectat niste fotografii vechi, le-am tot invartit in iMovie pana am ametit si a iesit ce vedeti mai jos. Astept critici mici

ps. cedez drepturile de autor baietilor de la URMA pt un VIP Pass la viitoarele lor concerte :))))

M-am trezit cu piesa asta in cap. Am intrat in saptamana Chris Cornell. Va mai servesc maine o portie cu glazura de text on top.